29 iulie 2010

Protocolul la naştere, botezul şi debotezarea II

Zilele acestea s-au desfăşurat două manifestări ce au atras atenţia cu privire la botez: accidentul mortal a cărui victimă a fost un nou născut din Republica Moldova şi acţiunea de debotezare cu ajutorul unui feon din SUA.

După cum precizam într-un articol anterior, pentru creştini, mai ales cei ortodocşi, botezul face parte din manifestările "absolut necesare" în urma aducerii pe lume a unui nou membru al familiei, şi prin asta al bisericii. Prea puţin contează un calcul elementar cu privire la riscurile asumate raportate la avantajele obţinute pentru simplul fapt că "avantajele" iluzoriei mântuiri nu pot fi cuantificate, deci orice risc este insignifiant. Mulţi au blamat biserica ortodoxă, unii au arătat cu degetul spre iresponsabilul preot, destui au dat cu piatra chiar şi în naşii ce trebuiau "să aibă cunoştinţe de resuscitare" dacă s-au apucat de năşit!!!, câţiva au dat de pământ cu religia, în general, dar aproape nimeni, din solidaritate cu părinţii, nu au spus lucrurilor pe nume. Copilul a fost ucis de părinţii lui şi de noi toţi, pentru că acceptăm aceste barbare şi ilogice manifestări "tradiţionale" numite botez al nou născutului.

Preotul a fost nefericitul iresponsabil în mâinile căruia s-a întâmplat nenorocirea, dar presat de părinţii, naşii, opinia publică şi monstruozitatea din mentalul colectiv numită credinţă. Faptul că nu a fost atent sau că a făcut greşeli sunt doar nişte circumstanţe, mai devreme sau mai târziu aceste accidente se vor repeta. Şi nu este singurul, au mai fost, dar poate nu atât de mediatizate. Destui copii au suferit sechele sau au decedat în absurda încercare a părinţilor sau naşilor de ai "mântui". De altfel tatăl pruncului a spus clar: "l-am adus să îl botez". Cel mai grav este că sunt voci de-a dreptul nebune, ce declară sus şi tare că "aceasta a fost voia Domnului". Adică copilul mort e vinovat. Patetică şi josnică justificare, Domnul să le ierte gândurile că eu nu pot...

Cu totul altul este sensul "debotezării" prin uscarea cu feonul a apei de botez de pe fruntea doritorilor de debotezare, practicat la o manifestare de către Edwin Kagin, unul din liderii ateilor americani. Deşi am blamat instituţionalizarea actului ce tinde să devină la fel de sacru prin intenţia sa de "desacralizare", înţeleg manifestarea ca fiind o ironie a "sfintei taine a botezului". Dar nu îmi vine să râd. Poate doar un rictus amar...

Voi mai face o remarcă, cu privire la rolul mamei în cadrul festivităţilor religioase de la botezul ortodox. Flagrantă este înlăturarea acesteia, pruncul îi este smuls din braţe iar ea este înlăturată, de multe ori nici nu este acceptată în biserică din considerente de impuritate. Acestă tehnică barbară securizează ideologic acţiunea. Pur şi simplu copilul nu mai "aparţine" acesteia ci bisericii iar acest lucru se face prin forţă. Pentru ca acest lucru să se poată întâmpla le este inoculată femeilor, pe fundalul necesarului de comuniune al acestora, ideea că acţiunea este "o taină sfântă" şi prin asta obligatorie, respectiv copilul nebotezat este mai periculos decât dracu. Iar pentru ca mama să îşi poată creşte pruncul trebuie să se supună cetei din care face parte. Deşi biologic ea ştie cel mai bine care sunt nevoile nou-născutului, manipularea pe care o suferă îi induce ideea că nu ştie, fiind obligată să apeleze la inţiaţii desemnaţi de societate. Iar "iniţiaţii" o înjosesc şi îi demonstrează faptul că este decăzută: pentru a participa totuşi este pusă în genunchi, la picioarele preotului, în postura celui învins şi forţată să "îl asculte" şi ca semn de totală supunere, să sărute poala acestuia şi semnul falic, crucifixul...

28 iulie 2010

Posedarea, diavolul şi descopera.ro

Din când în când descoperă.ro, divizie a Media Pro, dă cu stângu'n dreptu'. Un articol ce se doreşte enciclopedic degajă informaţii trunchiate, partinice, ideologizate: http://www.descopera.ro/cultura/6438991-posedarea-diavoleasca-cand-satana-preia-fraiele. Cel puţin este aşezat la despărţământul cultură...

Să luăm pe rând aberaţiile din articol:
Nu crezi ca asa ceva este posibil? Gresit! Este vorba de posedarea demonica, iar Necuratul nu iarta pe nimeni.
Nu pe bune... Lipsa de discernământ se numeşte posedare demonică? Crizele de epilepsie, starea cataleptică sau nebunia au alte explicaţii decât cele medicale?

Cu toate ca stiinta refuza sa accepte existenta unei entitati malefice imateriale, care influenteaza faptele oamenilor si determina destinul post-mortem al sufletelor, asta nu inseamna neaparat ca acolo, in planurile si lumile invizibile ochilor nostri, nu ar exista cineva care sa ne vrea raul. Ba din contra.
Este clar, ştiinţa - greşit, credinţa - corect. Apoi celebrul dicton: "Cea mai mare izbanda a Satanei impotriva Binelui a avut loc in momentul in care i-a convins pe oameni ca el nu exista". Să recapitulăm: Cineva spune că există Monstrul din Spaghete. Dacă cine aude lucrul acesta contestă (pentru că nu a fost adusă nici o dovadă pentru această afirmaţie) este datorită faptului că Monstrul a învins. Eroare de logică circulară. Se susţine o afirmaţie prin chiar lipsa de susţinere a ei.

Cum se mai pot sustine astfel de teorii in fata miilor de victime (documentate) ale posedarilor? se întreabă autorul (al cărui nume nu l-am găsit în articol).
Documentate prin ce? Prin erori de logică? Prin diagnosticare medicală greşită? Prin susţinerea cu tărie a credinţelor lipsite de raţiune? Prin mărturiile celor ce, chiar ei (familiilor lor indurerate, duhovnicilor cu har de exorcisti, si, de ce nu, chiar in fata Mantuitorului Iisus Hristos, care a facut el insusi exorcizari si a fost ispitit in desert) sunt de fapt propovăduitorii şi "justificatorii" existenţei Diavolului?

Pe lângă toate aceste aberaţii partizanatul creştin, cu precădere ortodox, transpiră în întreg articolul. "Prezentarea" diavolilor este conformă cu literatura ortodoxă izvorâtă din conflictul iudeo-roman şi bazată pe miturile şi superstiţiile vechilor evrei: formele de şerpi, scorpii şi balauri provin din vechile mitologii, iar denumirea de căpetenii şi legiuni este paralela clară cu vestitele structuri militare ale cuceritorilor romani.
Cea mai forţată afirmaţie, tributară "diavolului" creştin-ortodox modern, este ideea că Balaurii, daca sunt lasati sa se manifeste, sunt capabili sa distruga civilizatii intregi sau chiar planete. Se pare că şi ortodoxismul înceacă să ţină pasul cu descoperirile ştiinţifice...

Nu este amintită nici măcar o idee a personificării răului în celelalte religii sau credinţe. "Diavolizarea" ortodoxă a existenţei, prin adeverirea susţinută, duce la intoleranţă şi nenorociri, fiind justificare pentru acţiuni de tipul vânătorii de vrăjitoare. Nu este amintit nici faptul că adepţii creştinismului sunt consideraţi posedaţi de diavol de către extremiştii islamici, după cum şi creştinii, mai ales ortodocşii, consideră acelaşi lucru despre fraţii lor musulmani. Nu mai vorbesc de "satanizarea" ateilor...

24 iulie 2010

Consideraţii sexiste cu privire la religie

Indubitabil sunt două tipuri de gândire, de conceptualizare a realităţii, unul masculin iar celălalt feminin. Le voi numi aşa chiar dacă nu susţin o delimitare clară, pe sexe biologice, a aceastora. Ideea este că toţi suntem tributari acestora, fiecare fiind de fapt un melanj, cât se poate de eficient, a viziunii feminine şi masculine asupra realităţii: Wikipedia - Sexul religiei. În esenţă, gândirea feminină (preponderentă la femei) este predispusă spre supranatural, rezolvare prin analogii, apel la divinitate, faţă de cea masculină, sceptică, analitică.

Ceea ce doresc să precizez este actuala configuraţie a fenomenului religios. Cum de aceste religii sunt cele ce au "supravieţuit" dinamicii socio-culturale şi nu altele. De ce religiile de sorginte ebraico-creştino-musulmană sunt cele victorioase, în detrimentul conceptelor mai vechi, politeiste sau cele cu zeităţi feminine (Mama Glia). Cum de religiile ce disconsideră femeia, ce o aşează pe planul secund, ce o încarcă cu păcat şi o blamează pentru nefericire sunt cele victorioase?

Răspunsul este oportunismul. Religiile configurate să se adreseze femeilor, oferind soluţii exemplare de existenţă şi securitate comunitară, au avut câştig de cauză. Binenţeles că multe erau pro feminine, dar acestea trebuiau să fie acceptate şi de bărbaţi. Şi nu prea erau. Numai o "legătură" între bărbaţi şi femei putea duce la o societate viabilă, funcţională. Aşa încât religia - aceeaşi - trebuia acceptată de ambele laturi familiale. În ultimă instanţă a fost un proces de selecţie sexuală. Pentru ca progeniturile să fie viabile, femeia avea nevoie de un bărbat de încredere, adică religios, respectiv "verificat". Bărbatul ce nu era religios risca să nu fie "ales", respectiv să nu aibă urmaşi. Femeia ce oferea o religie inconvenabilă bărbatului risca sa nu găsească perechea necesară procreerii.

Astfel apare oportunitatea religiilor ce proslăveau bărbatul să fie acceptate şi de aceştia. Fără ca fenomenul să fie conştientizat, religia ce oferea bărbatului iluzia supremaţiei sale, sau chiar mijloacele de a impune această supremaţie a fost preferată. Femeia a acceptat şi promovat această religie ce satura nevoia sa de credinţă, de empatie, de suprimare a anxietăţii, de comunitarism. Aşa creştinismul, islamul şi iudaismul au ieşit biruitoare, au dat fiecăruia ceea ce aveau nevoie.

Previziuni? Aceste religii vor dispare. Femeile sunt din ce în ce mai independente, tehnologia fiind de partea lor. Pentru noile generaţii nu mai au nevoie de comunitarismul religios. Şi nici de divinitate. În curând nu vor mai avea nevoie nici măcar de bărbaţi...

22 iulie 2010

Coliva - reminiscenţă păgână

Conform cercetărilor coliva nu este nici pe departe invenţia sau apanajul creştinilor sau a ortodocşilor. Nici măcar a celor români. Pentru că "prăjitura morţilor" este legată nu de creştinism ci de manifestările mortuare precreştine, de cultul "Mamei Glia", respectiv de ideea pământului ca divinitate.

Coliva exista, inclusiv cu acest nume, în întreg spaţiul trac, de la Carpaţii nordici până în sudul Greciei, din cursul dunărean mediu până la Marea Neagră. Sensul utilizării este cert cel de celebrare a străbunilor, deşi se foloseşte şi ca aliment profan. Reţeta iniţială se presupune a fi cea din grâu fiert amestecat cu miere şi cu miez de nucă. În afară de calităţile gastronomice indiscutabile, coliva este purtătoare de magic, simbol al naşterii şi renaşterii, a stabilităţii specifice pământului. Acest concept se baza pe credinţa că pământul este purtător, în esenţă, de viaţă, prin însăşi faptul că este pământ, făuritor şi susţinător de seminţe. Din acest motiv grâul era privit, fiind principala sămânţă în această zonă, ca reprezentant al reuşitei pământului ca divinitate.

Până şi manifestările de sfinţire a colivei sunt antecreştine. Dansul ritualic în care se ţin unii de alţi şi prin asta de simbolul fecundităţii eterne (coliva) este cunoscut în mai toate religiile structurate pe societăţi de sorginte agrară, în care pământul este venerat. Fiertura de grâu nu devine activă decât după pasele magice, doar după ce este înzestrată cu sacru, după ce este consacrată. Acum aceste manifestări au accente creştine: coliva este îmbogăţită cu sângele domnului reprezentat de vin, vărsat în cruce pe aceasta.

Poate ne întrebăm de ce se leagă de fecunditate ritualurile mortuare prin colivă, mai ales? Pentru că moartea nu trebuia privită şi nu se dorea privită ca definitivă. Iar naşterea grâului din care era făcută coliva desemna puterea zămislitoare, şi prin asta dătătoare de nemurire, a pământului, a Marii Zeiţe, Tellus Mater. Eliade spune frumos: "Religia pământului, chiar dacă nu e cea mai veche religie umană, aşa cum o consideră mulţi savanţi, este una din cele care mor greu. Odată consolidată în structurile agricole, trec peste ea milenii fără să o schimbe." Creştinismul nu a reuşit să omoare coliva, a trebuit să o adopte. Chiar dacă era păgână...

În continuare: Coliva - reminiscenţă păgână II

8 iulie 2010

Noile religii - fotbalul (suporterismul)

Orice religie, orice credinţă, are un atribut general valabil, adepţii consideră viziunea îmbrăţişată ca fiind singura corectă, morală, adevărată, viabilă.
Acesta este şi atributul fotbalului, pentru microbist echipa favorită este biserica sa. Deşi totul se învârte în jurul "zeului" fotbal şi a acţiunilor favoriţilor, această perspectivă este totuşi delimitată de sacru. Religia "fotbal" este o religie atee, fără divin în sens spiritual. Acest lucru permite microbistului şi o dezvoltare în cadrul altor religii fără a se simţi în conflict. Poate doar unele religii (islamul de exemplu) să se delimiteze şi să marcheze ca inadecvate manifestările fotbalistice. Cu toate acestea pasiunea cu care sunt urmărite evoluţiile se ridică fără putinţă de tăgadă la nivelul trăirii religioase înalte, de transă spirituală.

Dar paralela religioasă nu se opreşte aici. Rădăcinile acestor trăiri sunt mult mai adânci şi similare cu cele ce au dus la construcţia religiilor şi credinţelor. O altă similaritate evidentă este menirea exemplară a jocului de fotbal. Meciul este jucat, vizionat şi, mai ales, tăit în mod exemplar, ca model de conflict general valabil, în care miza existenţei se rezumă la rezulatul tabelei de joc. Valorizarea echipei favorite se manifestă în aceleaşi coordonate ca şi raportarea la divinitatea "bună". Victoria este asimilată inevitabilei reuşite a binelui, înfrângerea simbolizează victimizarea nedreaptă a eroului. Fotbalul reflectă o altă existenţă, ideatică, ce demonstrează că microbistul are dreptate în trăirile sale: exaltare sau suferinţă.

Alegerea echipei nu se face arbitrar. Procesul este complex şi similar cu cel de îndoctrinare sau prozelitism. Microbistul nu se naşte microbist, deşi îi pare ca fiind de când lumea. El devine, se construieşte pe măsură ce accesează informaţiile specifice. Calea este de sorginte religioasă: naţionalismul local, tradiţia şi datina, nevoia de apartenenţă la grupul cel mai numeros, fascinaţia reprezentată de manifestările "credincioşilor" microbişti pline de fast şi simboluri, oportunitatea de a arăta celorlalţi calea cea dreaptă nou descoperită de novice şi nu în ultimul rând fructificarea ansamblului de superstiţii ce altfel sunt blamate de religiile "clasice".

Un exemplu concludent al înclinării spre superstiţii ale microbiştilor este recenta întâmplare cu caracatiţa Paul la campionatul de fotbal 2010. Această caracatiţă previzionează rezultatul meciurilor în funcţie de momeala pe care o alege. Procesul în sine contează mai puţin. Dacă protocolul este corect sau dacă informaţiile se difuzează după ce jocul s-a terminat sau dacă este o pură întâmplare sau un rezultat probabilistic previzibil nu contează pentru expunerea prezentă. Ce este de subliniat este nevoia de previziune. În religiile obişnuite nevoia de previziune este suplinită de ritualuri. Iisus va învia de fiecare dată la trei zile după răstignire, lucru ce face ca previziunile apocaliptice să fie credibile pentru creştini. Acelaşi lucru "trebuie" să se întâmple şi în "lumea fotbalistică", este nevoie de cineva care să înfăptuiască previziunile şi care să fie deasupra dubiilor. Mai ales că, la fel ca în religiile ce stabilesc lucrările agricole în funcţie de ritualurile religioase, câştigurile şi pierderile pariorilor (un fel de microbişti practici) depind de aceste meciuri.

Nici fotbaliştii, exponenţi ai eroilor mitologici, nu scapă de sentimentele religioase. Cei mai mulţi au superstiţii care mai de care mai originale, lumea lor se împarte între pregătirea draconică asimilată acţiunilor iniţiatice şi expunerea exacerbată prin mass media ca fiind exemple de invidiat. Din acest motiv psihicul lor suferă şi acceptă soluţii magice (droguri, excese, superstiţii, violenţă). Şi acesta poate fi (sau chiar este) unul dintre motivele pentru care Paul, psiho-caracatiţa, "ghiceşte" câştigătorul meciului. Cel puţin după "extragere", echipa care "va pierde" ştie deja că a fost desemnată şi va acţiona în consecinţă, respectiv chiar va pierde, pentru că psihic sunt "montaţi" pentru asta. Exact invers se întâmplă cu cei desemnaţi câştigători, dar pentru ei contează mai puţin. Cel ce va pierde are acum o justificare, "a fost ales", deci suferinţa este planificată.

7 iulie 2010

Patriarhia râde - banul e la ea

Via TLP articolul din Curentul: 300 milioane de euro pentru mall-ul lui Dumnezeu.

Excelent documentat articolul, bine scris, antologic. Citiţi-l!
Voi evidenţia câteva comentarii...

Pandele - O catedrala nu se construieste sub impulsul timpului, ci pentru veac.
Descoperirea focului, inventarea roţii, descoperirea insulinei, inventarea internetului, inventarea carburantului nepoluant... astea sunt pentru veac. Catedrala este pentru ca enoriaşii să rămână enoriaşi. Atât!

Isul - Oricare ar fi imprejurarile, vitrejiile si mersul istoriei, daca cel de sus a hotarat, totul se va finaliza.
Incorect. Oamenii cred că acţionează conform voinţei divine, dar este doar o iluzie. Acţionează conform manipulărilor liderilor.

zelea codreanu - Alo don Dragoş, lasă biserica în pace că ai alte teme de discutat.
Dimpotrivă. Biserica este un subiect perfect de analiză, sunt multe ilegalităţi şi imoralităţi în biserică.

popescu - nu cumva toate aceste dureri, incercari si necazuri (inclusiv conducatorii inepti de acum!) ni se trag tocmai pentru ca ne-am indepartat de Dumnezeu? poate ca un efort in aceasta directie este necesar...
Dimpotrivă. Apropierea de Dumnezeu creează în mintea omului iluzia unei alte realităţi. De această breşă profită liderii imorali care utilizează credinţa pentru justificarea situaţiei precare. Construcţia catedralei cu bani publici nu ne apropie de nici un Dumnezeu ci doar ne sărăceşte.

Bad Robot - Cand vine insa vorba de facut o catedrala patriarhala demna de o capitala europeana si de o biserica autocefala (constructie facuta cu bani donati si nu luati cu japca din fondurile statului desi statul a luat cu japca toate proprietatile bisericesti incepand din 1859 si pana in 1947) dati cu totii in balbaiala si va iese ticalosia si preacurvia de caracter pe nas.
Întrucât toate salariile preoţilor se plătesc de la bugetul de stat, renovările bisericilor monumente istorice sunt de la bugetul de stat, construcţia noilor biserici s-au făcut cu bani de la bugetul de stat, mi-e imposibil să iau în calcul că banii pentru catedrală vor fi din donaţii. Apropo, tu cât ai donat?

aerpo - CATEDRALA nu este a PATRIARHULUI DANIEL, ci a urmasilor ,urmasilor, urmasilor vostrii,care vor fi mandrii.NU va baga nimeni mana in buzunar pntru bani
Adică dacă contribui şi eu voi avea acţiuni la catedrală? Pe care le pot vinde sau lăsa moştenire? În acest caz pot considera că deja am ceva acţiuni, o grămadă de bani au plecat din bugetul de stat la care am contribuit şi eu, către BOR. Deja mâna este adânc în buzunarul meu.

Alina - Eu persoanl sunt absolut de acord cu construirea catedralei, care este in cea mai mare parte sustinuta de credinciosii Ortodocsi.
În sfârşit aproape jumătate de adevăr: "în cea mai mare parte", adică nu în totalitate. După ce se sapă fundaţia se vor termina banii, pentru restul, ca de obicei, de la buget. Întreb din nou: tu cât ai donat?

Mihai - Excluzand toata activitatea spirituala care se petrece intr-o biserica (botezuri, nunti, inmormantari, etc...) sa adaugam un alt factor: educatia morala in primul rand. Sa nu uitam ca in afara ritualului religios, intr-o biserica se realizeaza educatia morala a unui popor.
Ha ha ha! Educaţia morală a poporului stă în catedrală! Din acest motiv, pentru că tu crezi că suntem "un popor ortodox" nu observi frumuseţea fiecărui om, te uiţi doar la "popor" ignorând oamenii, mai ales cei ce au alte idei. Câtă moralitate realizată în biserică...

4 iulie 2010

Apa sfinţită

Mai întâi câteva ştiri:
Un falsificator de apa sfintita a fost arestat
Zeci de credinciosi rusi, otraviti cu apa sfintita de Boboteaza
In casele timisorenilor a curs apa sfintita la robinet, de Boboteaza
Apa sfintita la dozator, pentru a te feri de gripa porcina

Apa este una dintre cele mai importante epifanii, suport al vieţii şi motiv al existenţei. Nu există religie care să nu valorizeze apa. Principiu al nediferenţierii şi totodată al germinaţiei, apa este uzitată de creştinism ca mijloc cataclismic necesar renaşterii, atât prin potop cât şi prin botez. Atâta doar că pentru botez, pentru renaşterea spirituală, aceasta trebuie să sufere modificări, să fie supusă iniţiatului, respectiv să fie sfinţită. Procesul sfinţirii este magic prin excelenţă, dar controlat de liderii religioşi, prin asta impunând autoritatea necesară conducerii bisericilor. Fiind absolut necesară existenţei, apa trebuie sacralizată adecvat, deşi fenomenul "sfinţirii" se întâmplă de fapt doar în mintea enoriaşilor. Nu contează compoziţia chimică, contează doar dacă a fost "atinsă" de reprezentanţii divinităţii.

Când apa scapă de sub control, tagma bisericească se spală pe mâini: "Este voia Domnului!". Preoţii blamează chiar pe cei ce cred în poveştile lor învinovăţindu-i de necredinţă. Potopul (inundaţiile) este tot apa, năvalnică, controlată de Dumnezeu pentru pedepsire. Aceste două extreme, apa pedeapsă divină şi apa sfinţită, sunt de fapt una întruna. Acelaşi Siret sfinţit în iarnă sare pe maluri şi ia case şi vieţi în vară. Să nu fi fost protocolul religios concludent? Să nu fi auzit Dumnezeu slujbele de sfinţire a apei? Să se fi păcătoşit aşa repede trăitorii de pe maluri?

Pe lângă aceste ape mai sunt şi cele "ştiinţific" modificate. Un fel de apă sfinţită "tehnologic". Magia se produce prin fel de fel de magnetizări, filtrări, polarizări sau iradieri "benefice". Aici nu contează rugăciunea, contează iluzia creată de marketing şi potenţialul de dezvoltare a afacerii. Un alt protocol, acelaşi rezultat...
În continuare câteva preţuri ale produselor Aquabionica:
- IMB System (contribuie la menţinerea echilibrului în cazul stărilor de hiperimunitate) Preţ: 178.57 € pentru sistem stadiu I. Conţine vreo 500ml de apă. În total sunt VII stadii. Binenţeles că nu are efect dacă folosiţi doar un stadiu...
- Un singur set Deep & Free, conține 2 flacoane de spray nazal. Preţ: 44.64 €.
Ar fi şi păcat să nu profite oportuniştii de valenţele apei.

Vorba veche din bătrâni spune adevărul: e ca apa sfinţită, nici nu strică nici n-ajută...

1 iulie 2010

Filmul dinamicii vieţii pe Terra

De curând a apărut articolul acesta: Revelaţii asupra originilor omului ce încercă să prezinte o scurtă istorie a cercetărilor ştiinţifice din domeniu. Câteva comentarii sunt de remarcat şi m-am simţit dator să le prezint.

Mai întâi Bezbojnicul, care a punctat excelent:
“A trecut vremea cand omul credea ca descinde din maimuta”
Asa este. Acum omul nu doar crede, ci STIE ca nu doar descinde dintr-un stramos comun cu celalte maimute antropoide (apes) dar ca este in continuare o maimuta. De asemeanea omul stie din ce in ce mai multe despre arborele sau genealogic. A trecut vremea cand tot ce stiam despre originea noastra era un mit biblic cu valoare de adevar zero.
“o mare parte din misterul originii noastre raman sa fie descoperite, recunosc cercetatorii”
Dar trebuie sa recunoastem si ca din istoria originii noastre nu mai e un mister. Ceea ce nu stim sunt detalii, multe ce-i drept, dar originea noastra nu e un mister.


Bogdan spune: E mai usor sa cred in originea divina sau extraterestra a vietii decat intr-o teorie care se bazeaza pe niste specii intermediare aparente sustinute prin cate un schelet, si ala incomplet.
Aşa este Bogdane, e mai uşor, dar asta nu înseamnă că ceea ce crezi este şi adevărat.
Iată ce-i răspunde je: E produsul unui proces natural, defensiv in esenta; oamenii simt nevoia de a avea explicatii pentru orice atata timp cat acestea le asigura un oarecare confort mental iar in acest context explicatiile mestesugite ajung sa fie preferate chiar si adevarului … ceea ce duce implicit la ignorarea oricaror dovezi ce le-ar putea contrazice.

George: Tot aud “dovada” asta a asemanarii a 98% din genom…. 2% e o diferenta mica? Te-ai casatori cu o maimuta? Nu? Pai de ce, daca tot sunteti rude si diferenta e asa insignifianta?
Pentru că suntem specii diferite, totuşi. Religia trasează "specia diferită" arbitrar, câteodată chiar în cadrul aceleiaşi specii - cei ce cred în respectiva religie sunt "mai oameni" decât ceilalţi iar balena este peşte.

Andrei face o elucubraţie excelentă:
neanderthal = omul primitiv – cam pana pe la 400.000 – 350.000 i.c.
sapiens = adam = primul experiment genetic reusit – cam pana pe la 8.000 – 6.000 i.c.
sapiens sapiens = noe = al doilea (si ultimul reusit) experiment genetic

Oarecum incorect. "Homo sapiens sapiens cristianus" este experimentul cu adevărat reuşit, ceilalţi (islamicus, ebraicus, hindusus, budistus etc) sunt cei nereuşiţi. Iar ateus nici nu este din aceeaşi specie, nu-i aşa?

danutza:
tot mai mult, in lumea academica occidentala ( mai ales americana) se pune problema acceptarii unui creationism evolutiv
john îi răspunde:
Evolutia ghidata nu este promovata de lumea academica occidentala ci de catre Biserica Catolica si este o ipoteza mistico-filozofica. Alternativ mai exista si curentul asa zis-ului Design Inteligent, sustinut in principal de catre protestanti, care de asemenea nu este considerat decat cel mult pseudo-stiintific.
Luati la rand universitatile din Top 500 in lume (Harvard, MIT, Oxford, Cambridge, etc) si vedeti ce anume se preda pe acolo pe la cursurile de stiinte: nici vorba de speculatiile creationiste.


Andrei P. pune lucrurile la punct (în puncte):
1. Poziţia Dvs. coincide cu aceea a marxiştilor... Preocuparea “spirituală” de căpătâi a acestora este să-L “ucidă pe Dumnezeu”, iar paleta de metode folosite în acest scop pleacă de la postularea originii pur biologice a omului şi a vieţii în genere
2. ...celebra problemă a “verigii lipsă”, care continuă să nu se lase descoperită. ...de aici neodarwinismul cu postularea “evoluţiei în salturi”, ceea ce infirmă, de fapt, credinţa în evoluţia liniară şi previzibilă a lui Darwin, cu afirmarea hazardului ca fiind motorul evoluţiei. Cam de mult hazard a fost nevoie, domnii mei, pentru a da naştere acestei lumi minunate, nu?!…
3. Descifrarea genomului uman a dus la concluzia zdruncinătoare pentru evoluţionişti că toţi, dar absolut toţi oamenii de pe această planetă îşi au originea într-o singură femeie (aşa numita “Eva mitocondrială”).

Bezbojnicul îl depunctează:
1. Este irelevant faptul ca ideile noastre coincid partial cu ideile marxiste. O idee este adevarata sau falsa indiferent cine o spune
2. Evolutia nu este (doar) hazard. Doar mutatia genetica este aleatorie. Selectia acelor gene nu este de loc hazarduoasa, ci depinde de avantajele pe care le ofera organismului.
Toate verigile descoperite pana acum se potrivesc schemei evolutiei. Unde unii vor sa vada “verigi lipsa” intre maimuta si om, exista de fapt o tranzitie frumoasa prin numeroase forme intermediare, descoperite sub forma de fosile.
3. Eva mitocondriala se refera la cel mai recent stramos comun de sex feminin al umanitatii, nu la “prima femeie”, cum va sugereaza numele de inspiratie biblica.
Descifrarea genomului uman vine in sprijinul si completarea teoriilor de pana atunci legate de originea omului.


Vio Pop solicită:
Daca v-as spune despre doza de Coca Cola ca s-a format in milioane de ani, ca aluminiu a curs pana a luat forma unei doze si ca a picurat vopsea rosie si alba din cer peste ea pana s-a facut scrisul care exista acum Coca Cola, ar fi o insulta să credeti asa ceva. Tot asa mă simt insultat si eu cand se incercă să se scoate din ecuatie Creatorul unei creatiuni asa de complexe cum e omul.
Kor îi răspunde:
Ce spui tu se numeste sofism. “Campia e verde, guşterul e verde, deci campia e guşter”. Altfel spus, daca omul e in stare sa creeze o cutie de Cola, atunci musai cineva l-a creat pe om. Urmand exact acelasi tip de rationament si eu pot sa vin sa-ti spun urmatoarele: daca Dumnezeu l-a creat pe om, atunci altcineva musai trebuie sa-l fi creat pe Dumnezeu.
Rămâne totuşi ideea că Dumnezeu chiar a fost creeat. De om.

Florin ridică o nedumerire:
care sunt dovezile cu privire la originea plantelor cu flori cunoscute sub numele de angiosperme?nici pana in ziua de astazi nu s-a descoperit urme de plante primitive aflate in transformare spre exemplare mai complexe deci verigi intermediare.
Eu (Profu' de religie) răspund:
Mai întâi că fiecare fosilă este o "formă de tranziţie". Dacă priveşti viaţa pe Terra ca pe un film, primul cadru este prima fiinţă, care nu mai seamănă aproape deloc cu ultimul cadru al filmului (cu tine, de exemplu), deşi fiecare cadru diferă foarte puţin de cel de dinainte sau de cel de după. Şi tu eşti un pic diferit de părinţii tăi, la fel copii tăi vor fi un pic diferiţi de tine. Gândeşte-te că la fiecare cadru s-a născut câteva noi filme care au evoluat fiecare separat. Şi tot aşa milioane şi milioane de cadre, milioane şi milioane de filmuleţe. Acesta este marele film al evoluţiei...
Cât despre fosilele vegetale, cam greu de descoperit deoarece au cam putrezit. De asta sunt doar schelete ale fosilelor ce au oase sau cochilii şi nu ale meduzelor de exemplu. Sau ale bacteriilor... Din acest motiv noi nu mai avem acces la primul cadru al filmului, ca şi la multe milioane de cadre sau chiar filme întregi ce AU DISPĂRUT. Dar din cele câteva cadre putem face istoria evoluţiei vieţii pe Terra. Şi pe zi ce trece vom "viziona" din ce în ce mai mult din film. Fără a fi nevoiţi să apelăm la vreun Dumnezeu pentru asta...